S-a întâmplat că, din proprie convingere şi iniţiativă, încă din perioada post-debut, mi-am zis (poate că mi-aş fi pus drept scop) să folosesc cât mai rar posibil în scrisul meu pronumele „eu”. Unul din motive mi-l amintesc fără dubii: pe când încercam să avansez în spaţiile traducerii literare, mă mirasem ce frecvent apare în textele poeţilor unor limbi slave acest „eu” . Obsesiv. Motivaţiile ţin, probabil, de însăşi structura respectivelor limbi. Pe când româna e mult mai maleabilă cu pronumele, cu mai multe pârghii de sugestii în interacţiunile subiect-predicat, şi poate atenua... lăudăroşenia autoreferenţială a autorului (uneori involuntară). Ar mai fi şi alte lucruri de precizat, dar, se ştie, spaţiul revistelor literare nu încurajează întinderea la vorbă (să admitem, cu toate că, de, se mai întâmplă...).

Însă iată că prietenul Gabriel Coşoveanu îmi scrie: „Poate trimiţi, mă gândesc, vreo naraţiune autobiografică”. Şi ce-mi vine mie în minte? Hai să scotocesc prin volumele de „Leologisme”, editate şi needitate încă, în care să caut particula... autobiografică... eu...

Ce dezamăgire! De parcă m-aş fi ocolit pe mine însumi, în componentele frazeologice ale leologsmelor mai că (maică!) nu m-am regăsit, nu m-am reîntâlnit ca... eu! M-am... evitat, m-am... ocolit. Probabil, decizia din juneţe mai e activă în spiritul meu. Dar nu renunţ, zicându-mi că hai să selectez din unele seturi de leologisme noţiunile care conţin, nepersonalizat, ne-pronominalizat, silaba... eu. Indiferent unde ar fi ea plasată, la început, la mijloc, la sfârşit de cuvinte.

Aşadar, să identificăm această silabă din diverse noţiuni în leologismele ce urmează.

• Liceu fantastico-teoretic, unde se învaţă a-ţi iubi aproapele.

• Dacă dezorientăm Orientul, el poate deveni Occident? Sau Europă de Est? Sau... Africa sadea? Dacă dezorientăm Orientul...

• Pe stradă, domnişoare cu ombilicul la vedere, pentru că Euridice e deja... Euburice...

• Neogoitul, mereu călătorul, rătăcitorul Ulise ce are de gând să cucerească sirenele tuturor vapoarelor vuitoare în ceaţă...

• Un oarecare sistem filosofic poate fi asemănat unui drum pe care se întâmplă să meargă împreună câţiva inşi. Parcă în aceeaşi direcţie ar merge, dar se pomenesc că ajung fiecare în locuri foarte diferite (ca poziţionare, „depărtare”).

• În rugăciunile copiilor, Dumnezeu e „redus” până la dimensiunile unui Moş Crăciun sau Moş Nicolae oarecare, cărora li se cer lucruri atât de pământeşti. Nu însă şi neimportante. Spre exemplu, o păpuşică, o îngheţată...

• După energetica oarecum furioasă (un pseudonim pentru: tumultuoasă) a muzicii sale, Hector Berlioz poate fi numit cu involuntară sugestivitate Hector Zburlioz.

• E greu să fii primul. Dar cu mult mai uşor decât a fi singur. Dar, mai ales, unicul.

• Ăştia, micii şi miticii, mereu sub măşti de circ(umstanţă).

• Sigur, anii îşi iau ce-i al lor. Dar, mai ales, al meu.

• În comunism, erai sancţionat, dacă ascultai „Deutsche Welle”, de parcă ai fi ascultat... „Deutsche belle(a)”...

• Rimatismul – reumatismul poeziei.

• În fine, bătrâne, Orfeu a răsuflat izbăvitor – Euridice nu mai e în iad, ci în dormitor; adică minunea s-a întâmplat: din mit în pat.

• Nimeni nu va reuşi să ne pună în (pe) genunchi! Cum am stat lungiţi la pământ, aşa vom sta şi în continuare!...

• Strigăt de uimire în Piaţa Roşie, Moscova: Văleleu! Să ai o ţară şi s-o rezumi la un mausoleu...

• Cum ai mai vrea să uiţi unele întâlniri de neuitat...

• Duşmanul ţării nu a reuşit să-mi citească gândurile: nu cunoştea limba română.

• La vârsta ta matusalemică – speranţe? E ca o insultă adusă lui Dumnezeu şi opiniei publice.

• În parlament, de apare vreun grăunte de adevăr sau vreun grăunte raţional, asupra lui se aruncă îndată păsărelele pe care le au deputaţii la cap.

• Optimist incurabil: pe ultimii bani îşi procură portmoneu.

• Nu e greu să fii fericit, ci e cam scump.

• Totdeauna geniile au fost atât de puţine, încât chiar te dă în superstiţie că specia lor a fost mereu, mereu, precum este acum, abia pe cale de apariţie.

• Când ieşi, la naştere, din capul lui Zeus, Minerva zburătăci şi păsărelele, cuibărite acolo.

• Cel mai eficace banii se spală la the car wash. Dacă ai un „Bugatti Centodieci” de 9 milioane de euro bucata.

• O traducere: „Dar otrava nu e proaspătă, văleu! – a spus Julieta, fugind spre veceu”.

• Dacă nu dai la facultate, sigur că poţi avea un alt drum. Pe care să-l asfaltezi împreună cu alţii ca tine.

• Cu cât e mai mare tributul plătit modei, cu atât e mai mare şi decolteul (pentru a economisi din stofă şi a... câştiga la preţ).

• Ei, duduie, cum crezi tu că ne-am privi unul pe altul în ochi, odată ce ai un astfel de decolteu?!

• Dacă îţi numeşti soţia Soarele meu, ai grijă să nu ajungi la insolaţie.

• Memoria i-a plecat englezeşte înainte ca el să fi reuşit a învăţa boabă de engleză.

• Expulzează robul din tine. Însă fii atent, să nu fie robul lui Dumnezeu...

• Pe vreme de coronavirus, un amic îmi spunea pe Skype: La noi, la Moscova, cel mai exemplar respectă regimul de izolare Lenin în mausoleu.

• De când tot înaintăm spre Europa, aceasta a cam ajuns în America.

• Între cei răi şi cei buni nu poate să existe o fâşie intermediară, neutră: pe ea s-ar refugia şi din unii, şi din ceilalţi.

• Sub-Till Eulenspiegel.

• O luptă-i viaţa, deci te luptă. În categoria ta de greutate.

• Primul exponat în Muzeului Omului de orientare religioasă trebuie să fie o movilă de humă, iar în cel de orientare darwinistă – copacul şi maimuţa.

• Vreun oportunist ateu trăieşte ca în sânul lui Dumnezeu.

• Din vremuri străvechi, între circul de la bâlci şi curtea regilor a existat un schimb benefic de clovni. În zilele noastre însă, traseul s-a modificat, schimbul făcându-se între circ şi parlament.

• Din evacuarea urgentă a avionului aflat în avarie, de regulă copiii memorizează vesela alunecare pe toboganul pneumatic. Alţii ar dori să o repete.

• Îţi imaginezi cum arăta azi Europa la faţă dacă inchiziţia nu ar fi ars pe rug cele mai frumoase femei, „vrăjitoarele”?!

• Curios lucru, însă nu m-am impacientat sau, mai rău, dezamăgit, aflând ce sunt totuşi iambul, troheul (ca trahee a metaforei), piciorul de vers cu genunchiul lui invers, ca al păsărilor, ori dactilul-săltăreţul – călăreţi ai poeziei...

• După 1990, Europei de Est prinseră a i se mai subţia bătăturile din palme cauzate de aplauzele furtunoase din comunism.

• Careul de (l)Aşi.

• OZN-euri oglindindu-se în cât a mai rămas din Ozana.

• Curcubeul e departe, de se pare că-n durata lui e pace deplină, că fiece culoare nu luptă cu celelalte, pentru a se da cea mai mare, mai tare, cea mai culoare.

• O nouă figură de stil poate fi o veche figură de stil desfigurată, posibil chiar inutilă ca un trofeu de troheu.

• Semaforul eternităţii – mereu pe roşu.

• Intuiţia ca exces de sine, ca oarecare încălcare de hotare ale firii proprii, depăşire de atribuţii prescrise omului, niciodată atotştiutorului, încât el, intuitiv, ar putea să-şi vadă umbra conştiinţei sau câteva unde abia sesizabile răspândite pe întinsul sufletului său, care încă nu a pus pe el seu şi, deci, mai fiind în stare – vast cum e, ca o cometă de tristeţe, – a vibra la frumuseţe.

• Civilizaţia umană vine atât de departe, înaintează atât de lent, încât reuşeşte să se adapteze la regresul culturii până la deplina anihilare a acesteia. Şi a ei, civilizaţiei anihilare.

• Un zeu ce este pretutindeni numai în sine nu.

• Ovidiu la Pontul Euxin: poet latin cu vers de pelin.

• Există o întreagă bucătărie în prepararea bucatelor din aforisme – oul lui Columb, sarea lui Berthollet, mărul lui Adam sau, mai proaspăt, al lui Newton, limba lui Esop, peştele prins de urs, gogoaşă, frunze-n buze – lapte-n ţâţe, mălăieş în călcâieş, lapte de pasăre, mierea ursului, salată din grădina ursului, ficat de pajură, sarmalele caprei cu trei iezi etc. – toate preparate la focul lui Prometeu.

• E mai puţin periculos să bagi degetul în gura leului decât în inelul de logodnă!

• Ca pe timpul lui Marx, din timp în timp stafiile bântuie prin Europa, fecundând minţi înfierbântate, la rândul lor stafiile fiind mutual fecundate de aceste minţi, apoi stafiile fierbinţi caută vreo societate, vreun staff, vreo maternitate în care visarea lor să nască monştri.

• Simt că nu prea gândeşti. Gândesc că nu prea simţi. Posibil atare situaţie de neutralitate faţă de plinătatea vieţii duce la longevitate. Dar nu şi la vita brevis ars longa.

• Zeu ajuns ateist faţă de sine însuşi.

• Lumea în mereu degradeu şi tot mai indulgentă cu sine însăşi ca o mituire cu sentimente frumoase în realităţi şi irealităţi păguboase.

• Iamb, troheu, dactil, hexametru, rimă, ritm… – acestea şi alte cuvinte au nişte cătuşe minuscule, invizibile, cu care încătuşează alte cuvinte, şi orice cuvânt din acestea deja e mai cuminte, mai ascultător, mai supus, ceva mai sclav.

• În copilărie – greutăţile creşterii, la bătrâneţe – creşterea greutăţilor.

• Iar dacă frumuseţea nu va reuşi să salveze lumea, se va apela la ultima şansă: simţul umorului... Dar se pare că umorul nu poate apărea fără frumuseţe...

• De regulă, destule şi sătule domnişoare, pe când revin, spre toamnă, de la mare sau din alte spaţii intens-caniculare, cam au nevoie de euro-reparaţii.

• Precum pe pământ există diverse echipaje (să zicem, SMURD sau de pompieri), în ceruri sunt create deja echipe de îngeri ce poartă spre tăriile polului sud baloane uriaşe, încât cineva i-ar putea lua drept OZN-euri. Însă cei mai pricepuţi îşi dau seama: e vorba de echipajele mobilizate întru lichidarea găurii de ozon.

• Luaţi aminte: acesta e Kant, critica raţiunii pure, filosofie. Sau, cum s-ar zice în lumea de jos, gândire aseptică, sterilizată. Că nu vă e un Nietzsche oarecare cu cam plebeul elogiu al raţiunii impure, de la care aţi putea să vă molipsiţi, să contactaţi cine ştie ce infecţie intelectuală necurată.

• Sigur, din când în când, mi se întâmplă şi mie câte un ricoşeu. Cel mai bine e atunci când ceea ce mi se întâmplă nu e chiar un: ricoş-Eu.